Simona Halep a anunțat oficial că la finalul acestui an încheie colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette, cu care s-a pregătit din luna februarie. Sportiva a început colaborarea cu Fissette la finalul lunii ianuarie, când ocupa locul 10 WTA. În acest sezon, Halep a câștigat turneele de la Doha și București, a fost finalistă la Madrid, la Roland Garros și la Turneul Campioanelor, semifinalistă la Indian Wells și Wimbledon și a ocupat timp de opt săptămâni locul 2 WTA.
„Am lucrat numai cu români, până în februarie când am colaborat cu Wim, a fost un an foarte bun, m-a ajutat foarte mult, îi doresc să urce ca antrenor, să câștige turnee. Eu i-am dat mesaj, i-am mulțumit, el nu mi-a dat înapoi. Eu vreau ca atunci când ne întâlnim la turnee, să vorbim, să fim așa cum am fost, să rămânem prieteni”, a declarat Halep la Pro TV.
Numărul 3 mondial și-a exprimat dorința de a lucra cu un antrenor român: „Străinii au altă metalitate și eu vreau să am pe cineva care e la fel ca mine”.
Se pare că și belgianul nu este singurul antrenor care a fost concediat prin SMS. Ziarul Ring scrie astăzi că doi dintre foștii antrenori ai Simonei, Andrei Mlendea și Adrian Marcu, au primit mesaje de adio tot prin SMS. Mlendea relatează un episod care a avut loc anul trecut la turneul de la New Heaven, turneu câștigat de Halep.
„Modul în care m-a anunțat m-a mâhnit. Nu mă așteptam să procedeze în felul acesta. În dimineața finalei, am primit un SMS prin care mă informa că, din acel moment, domnul Marcu este antrenorul ei. Eram la două camere de ea. Așa a procedat! M-a informat că Marcu va veni în America. I-am mai fost sparring la Beijing și așa s-a încheiat colaborarea. Totul s-a făcut cu buna-știință a Virginiei Ruzici, managerul Simonei. Dânsa l-a preferat pe Marcu. Se cunosc de 30 de ani, era normal. Nu de ieri, de azi”, a declarat Andrei Mlendea.
Sursa citată mai scrie că și următorul antrenor al lui Halep, Adrian Marcu, a fost concediat tot prin intermediul unui SMS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER